Megaesofagul la pisici

Megaesofagul este o afecțiune care poate apărea la pisici de toate vârstele și rasele, fie ca o boală dobândită, fie ca o afecțiune cu care se nasc. Pisicile siameze și abisiene pot fi predispuse la o formă moștenită de megaesofag. Pisicile cu megaesofag nu-și pot înghiți corect mâncarea, iar cel mai frecvent simptom pe care îl vor manifesta este regurgitarea. Alternativ, ele vor scuipa mâncarea nedigerată înainte ca aceasta să ajungă în stomac. Megaesofagul nu este o afecțiune contagioasă. Poate fi cauzată de un proces de boală subiacentă, o anomalie genetică, leziuni nervoase, traume sau toxine. În unele cazuri, cauza este necunoscută. Megaesofagul necesită, în general, un tratament pe tot parcursul vieții, inclusiv metode speciale de hrănire și medicamente, pentru a se asigura că pisicile primesc o nutriție adecvată și pentru a evita complicațiile medicale. Unele tipuri de megaesofag pot fi tratate chirurgical, dar este probabil ca pisicile să aibă în continuare nevoie de îngrijire și monitorizare pe tot parcursul vieții.1

Ce este megasofagul la pisici?

Megaesofagul se dezvoltă la pisici atunci când esofagul – tubul muscular din gât care face legătura între gură și stomac – nu este capabil să deplaseze alimentele în mod corespunzător în stomac. În această afecțiune, mușchii din esofag nu se contractă în mod normal, iar esofagul devine mărit, slab și flasc. Incapacitatea mușchilor de a se contracta normal este o problemă numită dismotilitate sau hipomotilitate. Alimentele se pot acumula în esofag și pisicile vor regurgita înapoi mâncarea nedigerată la scurt timp după ce încearcă să mănânce.

Simptomele megaesofagului la pisici

În funcție de cauza care stă la baza bolii, simptomele megaesofagului pot fi prezente la pisoi sau se pot dezvolta mai târziu la pisici de orice vârstă. În cazurile în care un animal regurgitează mâncare și apă, megaesofagul ar trebui să fie foarte suspectat ca fiind o cauză potențială.

Simptome

• Regurgitare
• Dificultate la înghițire
• Tuse sau dificultăți de respirație
• Salivație excesivă/roșeață
• Pierdere în greutate
• Eșecul de a câștiga în greutate
• Scurgere nazală
• Febră
• Umflătură în zona gâtului

Regurgitare

Regurgitarea este cel mai frecvent simptom al megaesofagului2. Regurgitarea poate arăta asemănător cu vărsăturile și este important să încercați să faceți distincția între cele două. Regurgitarea este un proces pasiv, în care o pisică poate părea că scuipă mâncare sau apă cu puțin efort după ce mănâncă sau bea. Regurgitarea poate apărea la câteva minute după ce a mâncat sau câteva ore mai târziu. În schimb, vărsăturile sunt un proces activ care implică contracții ale mușchilor abdominali, care pot fi prelungite, înainte ca alimentele sau lichidele să fie scoase din stomac. Alimentele vomitate pot fi semidigerate. Pisicile care urmează să vomite pot deveni neliniștite, își pot linge buzele în mod repetat și pot scoate sunete de gâlceavă, dar aceste acțiuni nu sunt asociate cu regurgitarea.

Dificultăți de înghițire

Deoarece alimentele nu se pot deplasa normal în josul gâtului atunci când este prezent megaesofagul, pisicile vor avea dificultăți în a înghiți alimentele și apa. Pisicile pot încerca în mod repetat să înghită, iar mâncarea poate să le cadă din gură atunci când încearcă să mănânce. De asemenea, unele pisici pot deveni neliniștite în timp ce mănâncă.

Tuse sau dificultăți de respirație

Pisicile cu megaesofag au un risc ridicat de pneumonie prin aspirație, care se poate prezenta sub forma unei tuse, a unor dificultăți de respirație, letargie, febră și/sau a unui ritm respirator neobișnuit de rapid. Pneumonia prin aspirație apare atunci când regurgitarea face ca mâncarea sau apa să fie inhalată din greșeală în tractul respirator. Acest lucru provoacă inflamație și infecție în plămâni și poate duce la o pneumonie gravă, care pune viața în pericol.

Salivație excesivă/roșeață

Pisicile nu își pot înghiți saliva și pot prezenta simptome de salivare excesivă și de umezeală constantă a blănii și a pielii în jurul gurii, gâtului și pieptului.

Pierderea în greutate

Megaesofagul împiedică digestia normală a alimentelor, deoarece alimentele nu pot ajunge în stomac pentru a fi descompuse și folosite de organismul pisicii pentru nutrienți. Ca urmare, pisicile cu megaesofag devin subnutrite și încep să piardă în greutate. Ele pot avea o condiție corporală precară, blana neîngrijită și, de asemenea, o energie scăzută.

Eșecul de a lua în greutate

Pisicuțele cu megaesofag congenital – ceea ce înseamnă că afecțiunea este prezentă de la naștere – nu vor reuși să ia în greutate în mod normal în comparație cu alte pisicuțe de aceeași vârstă. Aceștia pot părea mai mici decât ceilalți parteneri de creștere sau pot fi slabi și subțiri.

Scurgerea nazală

Scurgerea nazală poate fi prezentă dacă apare o infecție sau o inflamație la nivelul sinusurilor. Acest lucru se poate datora regurgitării care duce la infecții respiratorii și pneumonie, precum și sănătății lor generale precare, ceea ce îi face mai susceptibili la boli infecțioase. Pisicile pot strănuta, tuși și/sau avea secreții nazale persistente.

Febră

Pisicile cu pneumonie prin aspirație pot avea febră din cauza infecției. Simptomele febrei includ energie scăzută, faptul că nu vor să se miște sau să interacționeze, pierderea poftei de mâncare și ascunderea.

Umflătură în gât

Alimentele se pot aduna în esofag, provocând un aspect umflat sau umflat la nivelul gâtului. Acest lucru este observat doar rareori și ar fi cel mai evident în partea inferioară a gâtului, aproape de locul unde acesta se întâlnește cu umărul, cunoscut sub numele de intrare toracică.

Cauze ale megaesofagului

Megaesofagul este cauzat fie de afecțiuni congenitale, fie dobândite. Afecțiunile congenitale sunt prezente la naștere, pot fi moștenite și sunt de obicei prezente la pisoii tineri. Aceste afecțiuni devin adesea mai evidente atunci când pisicuțele sunt înțărcate și încep să mănânce alimente solide.1

Afecțiunile dobândite se dezvoltă cel mai adesea mai târziu la pisicile tinere și adulte. Megaesofagul poate fi, de asemenea, idiopatic, ceea ce înseamnă că afecțiunea apare, dar cauza nu este cunoscută.

Cauzele includ:

• Funcția nervoasă anormală a unei părți (sau a întregului esofag) și/sau mișcarea anormală a mușchilor din esofag. Pisicile siameze pot fi mai predispuse la cauze moștenite pentru acest lucru.
• Anomalii congenitale ale inelului vascular – prezența unor vase de sânge anormale care strâng esofagul3
• Idiopatică – cauză necunoscută
• Obstrucție în esofag-corp străin, tumoare
• Strictura esofagului- tot ceea ce cauzează cicatrizarea și/sau îngustarea esofagului poate afecta motilitatea și duce la megaesofag
• Inflamație la nivelul esofagului
• Tulburări neuromusculare-miastenia gravis, tetanos, botulism, boli de stocare a glicogenului
• Bolile sistemului nervos autonom
• Bolile infecțioase care provoacă inflamații musculare
• Hipoadrenocorticism
• Tumori
• Polipi
• Tulburări nervoase mediate imunitar
• Toxine – plumb, organofosfați, venin de șarpe, anumite medicamente4

Diagnosticarea megasofagului la pisici

Dacă pisica dumneavoastră prezintă simptome de megaesofag, medicul veterinar va efectua un examen fizic complet și va efectua teste suplimentare pentru a determina dacă poate fi identificată o cauză de bază. Aceste teste includ:

• Analize de sânge pentru a căuta anomalii precum boli endocrine, infecții și toxine
• Teste specializate pentru a evalua afecțiuni precum miastenia gravis
• Radiografii ale pieptului și gâtului – eventual folosind un lichid vizibil pe radiografii pe care pisica dumneavoastră îl înghite pentru a oferi mai multe informații despre structura și motilitatea esofagului.
• Fluoroscopie – o imagine continuă cu raze X care poate arăta mișcarea esofagului
• Endoscopie-passarea unei camere în jos în esofag și în tractul gastrointestinal superior în timp ce pisica dumneavoastră este sub anestezie

Tratament

Dacă poate fi identificată cauza care stă la baza megaesofagului, aceasta trebuie tratată. În funcție de cauză, tratamentul specific poate implica medicamente sau intervenții chirurgicale pentru a corecta afecțiunea. De exemplu, vasele de sânge anormale care constrâng esofagul, numite anomalii ale inelului vascular, pot fi tratate prin intervenție chirurgicală. Indiferent de cauza de bază, majoritatea pisicilor vor avea probabil nevoie de sprijin pe tot parcursul vieții pentru a face față simptomelor megaesofagului.

Tratamentul megaesofagului, indiferent dacă cauza este cunoscută sau necunoscută, necesită îngrijire de susținere pentru a ajuta pisicile să mănânce și pentru a reduce riscul de complicații precum pneumonia de aspirație. Pisicile trebuie să fie hrănite cu mese multiple, mici, cu un terci bogat în calorii. Bolurile de mâncare trebuie să fie ridicate astfel încât pisicile să stea în picioare pe picioarele din spate în timp ce mănâncă. Această poziție folosește asistența gravitației pentru a ajuta la deplasarea alimentelor în stomac. Pisicile trebuie să rămână în poziție ridicată timp de 30 de minute după ce au mâncat. Puteți realiza acest lucru ținându-vă pisica în poziție verticală în brațe sau pe umăr, sau purtând-o într-o eșarfă.

Medicul veterinar poate prescrie, de asemenea, medicamente care măresc mișcarea esofagului, antibiotice pentru a trata infecțiile și antiacide dacă există o inflamație la nivelul esofagului.

Prognosticul pentru pisicile cu megaesofag

Prognosticul pentru megaesofag depinde de afecțiunea de bază și dacă aceasta poate fi tratată sau nu. Complicațiile precum pneumonia prin aspirație, deshidratarea și malnutriția agravează prognosticul. Unele forme de megaesofag congenital se pot ameliora odată cu vârsta, dar megaesofagul idiopatic are, în general, un prognostic slab, în special dacă există complicații asociate. Dacă cauza care stă la baza bolii poate fi tratată și vindecată, simptomele megaesofagului se pot rezolva. În alte cazuri, megaesofagul la pisici poate fi progresiv, ducând la decese timpurii.4

Cum să preveniți megaesofagul

Cele mai multe cauze ale megaesofagului nu pot fi prevenite, dar pot fi luate unele măsuri pentru a evita unele forme de megaesofag la pisici.

• Nu înmulțiți animalele suspecte de a avea cauze ereditare ale megaesofagului
• Preveniți ingestia de corpuri străine – păstrați jucăriile și alte obiecte pe care pisica dvs. le-ar putea ingera ridicate și la îndemână. În cazul în care se suspectează o obstrucție, solicitați imediat tratament de la un medic veterinar.
• Dacă esofagul este inflamat, tratați imediat și agresiv, conform recomandărilor medicului veterinar.
• Pentru a preveni rănirea esofagului, administrați întotdeauna apă pisicilor prin intermediul unei seringi după ce le-ați administrat o pastilă pentru a vă asigura că aceasta este eliminată în stomac.

Dacă bănuiți că animalul dumneavoastră de companie este bolnav, apelați imediat la medicul veterinar. Pentru întrebări legate de sănătate, consultați întotdeauna medicul veterinar, deoarece acesta v-a examinat animalul de companie, cunoaște istoricul de sănătate al acestuia și poate face cele mai bune recomandări pentru animalul dumneavoastră. Sursele articolelor Point Pet folosește numai surse de înaltă calitate, inclusiv studii evaluate de colegi, pentru a susține faptele din articolele noastre. Citiți procesul nostru editorial pentru a afla mai multe despre modul în care verificăm faptele și menținem conținutul nostru precis, fiabil și demn de încredere.

1. Pearson, LK. Tulburări congenitale și ereditare ale sistemului digestiv la pisici. Manualul veterinar Merck, octombrie 2020

2. Downing, R, Hunter, T. Câinele meu tocmai a fost diagnosticat cu megaesofag. Ce înseamnă acest lucru? VCA Animal Hospitals. Accesat la 31 mai 2022.

3. Bascuñán A, Regier PJ, Case JB, et al. Anomalii ale inelelor vasculare la pisici: 20 de cazuri (2000-2018). Vet Surg. 2020. 49(2):265-273

4. Eddlestone, Susan, et al. Megaesofag. Compendiu, februarie 2012; 34 (2). Accesat la 31 mai 2022